Biserica Invierii din Sankt Petersburg


Superba Biserica a Invierii lui Isus din Sankt Petersburg este unul dintre cele mai de seama obiective turistice din oras. Biserica construita la sfarsitul secolului al 19-lea este construita in stil clasic rus decorata cu domuri colorate si mozaicuri dintre cele mai diverse.

Biserica Invierii din Sankt Petersburg Biserica Invierii din Sankt Petersburg

Biserica Invierii lui Isus cunoscuta si sub numele de Biserica pe Sangele Varsat, aceasta capodopera ortodoxa rusa a fost ridicata in onoarea tarului Alexandru al II-lea al Rusiei, care a fost asasinat pe locul unde astazi este ridicata aceasta biserica; de aici si referinta la sangele varsat. Sectiunea din strada unde asasinatul a avut loc este astazi intre zidurile bisericii si locul exact unde crima s-a produs este acum in cadrul unei capele din interiorul bisericii. La cererea lui Alexandru al III-lea, fiul tarului Alexandru al II-lea, constructia bisericii a inceput in 1883, fondurile pentru ridicarea acestei structuri magnifice fiind aproape in totalitate suportate de familia Imperiala Rusa dar si din cateva alte donatii. Proiectul a fost finalizat in anul 1907.

Principalul arhitect responsabil de acest proiect a fost Alfred Alexandrovich Parland care din intamplare nu era nascut pe taram rusesc. Arhitectura bisericii este foarte diferita de celelalte cladiri sau structuri cu destinatie religioasa din Sankt Petersburg care apartin in mare parte stilurilor baroc si neo-clasic. Cu toate acestea, epoca in care a fost ridicata Biserica Invierii a fost una a nationalismului rus, de aici si stilul clasic rus in care a fost proiectata biserica.

La o simpla privire asupra exteriorului cat si interiorului se poate vedea cu usurinta de ce biserica a costat aproximatv 4.6 milioane de ruble, mult peste bugetul initial de 3.6 milioane. Exteriorul a fost proiectat sa fie asemanator cu alta catedrala superba si celebra in toata lumea – Catedrala Sf Vasile din Moscova. Unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Sankt Petersburg, are peste 7000 de metri patrati de mozaicuri, in mare parte proiectate de artisti de marca ai vremii printre care se numara Viktor Vasnetsov, Mikhail Nesterov sau Mikhail Vrubel. Majoritatea desenelor infatiseaza scene biblice si sfinti iar o parte din ele sunt numai simple modele. Domurile colorate, dintre care cel central are o inaltime de 81 de metri, sunt acoperite cu email stralucritor.

In timpul revolutiei din 1917, multe zone ale bisericii au fost jefuite si interiorul a fost grav afectat. In anii 30, sovieticii au inchis complet biserica, cum au facut cu mai toate bisericile din Sankt Petersburg. In timpul razboiului a fost folosita pe post de depozit pentru hrana si a suferit si mai multe avarii in acea perioada. Imediat dupa razboi a devenit depozit pentru o trupa de opera locala.

In 1970, Catedrala Sfantul Isaac a luat in primire Biserica Invierii si fondurile venite de la catedrala (care atunci era doar un muzeu) au fost folosite pentru a restaura biserica. Restaurarea a fost finalizata abia in 1997 iar in prezent Biserica Invierii este una dintre atractiile turistice de top din Sankt Petersburg.

Informatii utile despre vizitarea Bisericii Invierii din Sankt Petersburg

Adresa:
Naberezhnaya Kanala Griboyedova 2

Transport:
metrou - Nevsky Prospekt/Gostiny Dvor

Pret bilet de intrare:
250 ruble

Orar:
zilnic 11:00 - 18:00 (inchis miercuri).

Vizualizari: 24