Casa de Pilatos din Sevilia


Casa de Pilatos, cunoscuta in mod oficial sub numele de Casa Ducala de Medinaceli, este una dintre cele mai intrigante cladiri din Sevilia. A fost construita la inceputul secolului al 16-lea intr-un amestec de stiluri arhitectonice: renascentist, gotic si mudejar.

In 1520, Don Fadrique Enriquez de Rivera, primul marchiz de Tarifa, s-a intors dintr-o calatorie lunga de doi ani prin Europa spre Taramul Sfant. Trecerea sa prin orase cu o arhitectura renascentista extraordinara cum ar fi Roma, Venetia sau Florenta, l-a impresionat atat de puternic incat s-a decis sa-si modifice resedinta in mod drastic si sa o transforme intr-un palat in stil renascentist. Palatul sau a devenit un simbol al arhitecturii renascentiste iar ideile sale au avut un impact major asupra arhitecturii intregului oras al Seviliei.

Casa de Pilatos din Sevilia Casa de Pilatos din Sevilia

In mod ciudat, palatul regal al Ducilor de Medinaceli este cunoscut sub numele de Casa lui Pilat. Numele isi are radacinile inca din vremurile primului Marchiz de Tarifa, care in calatoria sa spre Ierusalim a descoperit ca distanta de la casa sa pana la un mic templu de la Cruz del Campo era egala cu distanta dintre fosta casa a lui Pilat din Pont si Golgota – numele biblic al locului unde Isus a fost crucificat. Intors acasa, Marchizul a refacut Drumul Crucii, cu 12 opriri pe calea catre templu. Astfel lumea a inceput sa numeasca acest palat, Casa lui Pilat. Mai multe dintre camerele palatului au primit nume ce fac trimitere la Pilat din Pont cum ar fi Camera Pretorului sau Biroul Pretorului.

Cea mai frumoasa si importanta parte a palatului este curtea centrala, cunoscuta sub numele de Patio Principal. Constructia curtii a inceput la sfarsitul secolului al 15-lea. Infatisarea actuala dateaza din secolul 16, dupa calatoria prin Europa al lui Don Fadrique. Influentat de arhitectura renascentista pe care a putut-o admira in calatoriile sale prin Italia, acesta a transformat curtea, facand balcoane, adaugand coloane in stil clasic si ridicand o fantana de marmura in centru. Cele patru statui romane si grecesti din fiecare colt de la Patio Principal au fost adaugate in anul 1539. Cam in aceeasi perioada busturi au fost amplasate in fiecare nisa din jurul curtii. Decoratiunile peretilor sunt in stil mudejar, in timp ce balcoanele au balustrade in stil gotic.

Gradinile de la Casa de Pilatos

Palatul are doua gradini, cunoscute drept gradina mica si cea mare. Gradina mare, care initial a fost o livada, are niste loje italienesti. In aceste loje exista nise cu statui in stil clasic. Intr-un colt al gradinii exista si o mica grota. Gradina cea mica are un mic iaz cu o fantana ce-l infatiseaza pe micul Bahus.

Interiorul

Interiorul este splendid cu decoratiuni si detalii in stil mudejar pe mai toti peretii. Unele dintre camere cum ar fi camera Pretorului au tavanul decorat intr-un mod foarte elaborat. O scara, considerata cea mai frumoasa din toata Sevilia face legatura intre parter si etajul superior unde se gasesc cateva camere mobilate cu piese din colectia de arta a familiei Medinaceli. Etajul superior poate fi vizitat insa doar cu tururi organizate si insotite de ghid.

Adresa:
Plaza de Pilatos, 1, Sevilla

Preturi:
5.00 € - parterul
8.00 € - tur complet (tururile cu ghid incep din jumatate in jumatate de ora)

Orar:
Este deschis zilnic in intervalul 9:00 - 19:00

Vizualizari: 571