|
|
Vacanta la Londra - Capitala Regatului Britanic.
Londra are o reputatie bine-meritata ca fiind unul dintre
cele mai scumpe orase din lume. Cu toate acestea este una dintre cele mai
populare destinatii turistice. Acest lucru se datoreaza probabil faptului ca
orasul de pe Tamisa are cate ceva de oferit pentru orice turist, indiferent de
bugetul sau.
De la inceputurile sale ca simpla trecatoare romana peste Tamisa si pana la
statutul pe care-l ocupa acum printre cele mai mari si importante orase din lume,
Londra a trecut prin multe. Au fost atacurile vikingilor, ale saxonilor sau
normanzilor, mai multe incendii devastatoare sau razboaie civile. Dovezi ale
istoriei sale foarte bogate se gasesc la tot pasul. De la ramasitele zidului
construit de Imperiul Roman care inca mai sunt vizibile in cartierul financiar
si pana la Turnul Londrei, de la stradutele medievale pana la muzeele din epoca
Victoriana sau Georgiana cand Marea Britanie era un imperiu colonial urias,
toate amintesc de istoria plina de dinamism a Londrei.

Astazi, Londra este un oras cosmopolit in care se vorbesc peste 300 de limbi
diferite. Orasul este centrul Marii Britanii si un centru financiar mondial
important. Londra este ca un magnet pentru actori, artisti si designeri dar si
un oras care stabileste tendintele in arta, arhitectura, moda, design si
tehnologie. In ultimii 20 de ani, Londra a scapat si de reputatia unui oras in
care nu se mananca bine, devenind chiar una dintre capitalele culinare ale lumii.
Londra a evoluat dintr-un amalgam de sate si targuri guvernate separat. Astazi
in cartierele Londrei se pot inca observa stiluri si personalitati diferite.
Centru orasului Londra (“The City”) este cel mai vechi cartier si astazi este
cartierul financiar al orasului. Gazduieste unele dintre cele mai importante
obiective turistice si monumente din Londra cum ar fi Tower Bridge si Turnul
Londrei (Tower of London) Acesta din urma serveste drept loc unde sunt pastrate
bijuteriile Coroanei Britanice. Tot centrul Londrei se gasesc si biserici
importante cum ar fi Catedrala Sf. Paul (St Paul’s Cathedral) construita de
Christopher Wren. Obiecte din perioada antica a orasului, descoperite in urma
sapaturilor arheologice, sunt expuse la Muzeul Londrei. Centrul Londrei
gazduieste de asemenea si cladiri mult mai moderne cum ar fi cladirea Lloyds,
cladirea Swiss Re cunoscuta sub numele de “The Gherkin” sau Podul Mileniului,
supranumit si “sabia de lumina”. Turistii pot afla multe lucruri interesante
despre istoria banilor la Muzeul Bancii Angliei. Centrul Londrei ar trebui
vizitat pe timpul zilei deoarece in zona nu exista prea multe restaurante iar
viata de noapte este absenta cu desavarsire.
Celelalte zone ale Londrei sunt diferite intre ele, fiecare cu specificul
propriu. Cartierul Bloomsbury spre exemplu este un cartier serios si linistit.
West End este centrul distractiei si plin de restaurante. Aici se gasesc teatre
si cinematografe celebre cum ar fi Covent Garden sau Opera Regala. Soho,
districtul de teatre si distractie al Londrei, se afla si el in inima
cartierului West End. Tot in Soho se gasesc si cele mai interesante si pline de
viata baruri si cluburi din Londra.

Westminster este cartierul care aduna toate institutiile guvernamentale si o
multime de monumente istorice si obiective turistice. Turistii pot vedea aici
Westminster Abbey si Palatul Buckingham, se pot plimba prin Trafalgar Square sau
pot vizita Galeria Nationala. Palatul Parlamentului, Big Ben si Westminster
Abbey se gasesc in capatul strazii Whitehall care pleaca din Piata Trafalgar.
De-a lungul strazii se gasesc si Cabinetul si Camerele de Razboi si Muzeul
Churchill dar si 10 Downing Street, resedinta Primului Ministru al Marii
Britanii.
Multe alte zone din Londra sunt pline de obiective turistice si istorice.
Mayfair, Piccadilly si St. James's dar si Kensington sau Chelsea se numara
printre zonele interesante din Londra.
Fiind una dintre cele mai importante capitale ale lumii atat pentru afaceri cat
si pentru turism, Londra poate fi vizitata in orice perioada din an. Oameni din
diferite parti ale lumii au preferinte diferite cand vine vorba de o perioada
propice pentru a vizita Londra. Acest lucru face ca fluxul de turisti sa fie
relativ constant pe tot parcursul anului si tine preturile destul de sus. Multi
turisti insa prefera vara din cauza vremii mai calde. Primavara este dominata de
turistii japonezi care au vacanta traditionala in lunile aprilie si mai. Iarna
este sezonul in care Londra este cel mai putin vizitata din cauza ploilor
frecvente si a temperaturilor destul de scazute. Exceptie face luna decembrie
cand Londra este inundata chiar si de britanici care vin la cumparaturi sau
pentru a asista la diferite spectacole organizate in perioada sarbatorilor. In
concluzie lunile iulie, august si decembrie sunt cele mai aglomerate din an, iar
ianuarie este luna ideala pentru cei care vor sa faca economii si cauta preturi
ceva mai mici.
Majoritatea obiectivelor turistice din Londra, muzeele sau obiectivele istorice,
sunt aglomerate in lunile iulie, august si in timpul vacantelor scolare. Dar cum
Londra are astfel de atractii turistice din belsug cozile la intrare sau la
casele de bilete nu sunt o problema in general.
In Londra puteti ajunge foarte usor cu avionul, intrucat orasul este deservit de
nu mai putin de cinci aeroporturi internationale care sunt folosite de
majoritatea companiilor aeriene din lume. De asemenea Londra este nodul feroviar
principal al Marii Britanii si un punct de pornire in calatoriile europene cu
trenul. Datorita abundentei de turisti din toata lumea care aleg sa viziteze
Londra, au aparut si o plenitudine de oferte de bilete de avion sau cazare,
diverse pachete turistice avantajoase. Agentiile de turism isi dau silinta sa
atraga cat mai multi clienti cu oferte avantajoase la preturi competitive.
Aeroporturile Heathrow si Gatwick raman in continuare principalele porti de
intrare in Londra si in Marea Britanie, dar odata cu cresterea popularitatii
companiilor low-cost si celelalte aeroporturi devin tot mai des folosite. Toate
aeroporturile sunt foarte bine legate de oras prin mijloace de transport in
comun ceea ce face foarte facila deplasarea din oras spre aeroport si invers.
Cei ce calatoresc in interes de afaceri sunt din ce in ce mai atrasi de
aeroporturile mai mici: City, Stansted sau Luton. Acestea sunt folosite si de
companiile low-cost si sunt mai putin aglomerate, intarzierile sunt mai rare dar
sunt la fel de bine legate de oras prin mijloacele de transport in comun ca si
cele doua mari aerporturi ale Londrei.
Desi este catalogat ca fiind un oras scump, Londra ramane o destinatie de
vacanta de top printre orasele europene cu aproape sase milioane de turisti
anual. Cu o planificare atenta poate fi o locatie pentru o vacanta de vis.
Poze Londra - Fotografii din Londra.
|
|