Roma in 3 zile. Itinerariu pentru un city break la Roma.


Vedeti aici lista completa de atractii si obiective turistice

Roma este un oras ce poate fi vizitat pe indelete intr-o saptamana, sau poate in 4-5 zile in functie de cat de multe lucruri va doriti sa vedeti. De multe ori insa turistii au doar un weekend la dispozitie, sau cauta doar un city break in Roma si atunci intervine intrebarea "Ce pot vizita in 3 zile la Roma?". Pentru a scoate maximul din timpul limitat si pentru a putea vedea cat mai multe dintre atractiile turistice intr-un city break la Roma si Vatican, puteti incerca sa urmati itinerariul de mai jos.

City break Roma: Prima zi, Piete si fantani

De cele mai multe ori, pentru un city break in Roma se ajunge cu avionul, si desi zborul din Romania nu dureaza mai mult de cateva ore, pana aterizam, pana gasim transfer spre centrul orasului, pana ajungem la cazarea din Roma pentru a ne lasa bagajul, nu mai ramane prea mult timp de vizitat. Daca ne mai oprim sa si mancam mai trec una sau doua ore pe nesimtite. Asadar sugestia pentru prima zi este sa faceti o plimbare pe jos prin centru pentru a putea admira strazile, pietele si fantanile ce decoreaza orasul.

Daca aveti cazare mai la marginea orasului, cea mai buna modalitate de a ajunge la Piazza di Spagna este cu metroul pe linia A. Daca stati in centrul orasului, puteti merge chiar pe jos.

Piazza di Spagna din Roma Un city break la Roma poate incepe din Piazza di Spagna

Odata ajunsi in Piazza di Spagna, mergeti pe Via dei Condotti, una dintre cele mai importate strazi ale orasului pana ajungeti in Via del Corso. Aici faceti stanga, mergeti de-a lungul strazii si treceti de Piazza Colonna, locul unde se gaseste Columna lui Marcus Aurelius. La doua strazi mai incolo, faceti stanga si mergeti pe Via delle Muratte.

Nu mai aveti de mers decat cativa metri pana cand veti da peste o priveliste care va va taia respiratia: Fontana di Trevi. Aici e un loc perfect unde va puteti opri pentru cateva momente pentru a admira frumusetetea acestui monument. Daca aveti superstitii poate veti alege si sa aruncati o moneda in fantana. Legenda spune ca daca aruncati o moneda in fantana veti reveni cu siguranta la Roma. Pentru a va asigura ca acest lucru se va adeveri trebuie sa stati cu spatele la fantana si sa aruncati moneda peste umarul stang. Banii care se strang in fiecare zi din Fontana di Trevi sunt folositi pentru a ii ajuta pe cei saraci sau pentru a mentine si renova diferite monumente din Roma. Acesti bani nu sunt deloc putini, se estimeaza ca valoarea monezilor totalizeaza 3-4,000 de euro in fiecare zi.

Fontana di Trevi din Roma Intr-un city break la Roma nu puteti rata Fontana di Trevi

Dupa vizita la Fontana di Trevi, mergeti inapoi pe Via delle Muratte, traversati Via del Corso si continuati sa mergeti pe Via di Pietra. In aproximativ cinci minute veti ajunge la Panteon, cel mai bine pastrat monument al Imperiului Roman. Daca doriti sa va bucurati de moment puteti comanda un cappuccino de la una din numeroasele terase din aceasta piazza.

Cand plecati de la Panteeon porniti pe strada Salita de Crescenzi si urmati semnele care indica directia spre Piazza Navona. In aceasta piata impresionanta se gaseste Fontana dei Quattro Fiumi, Fontana del Moro si Fantana lui Neptun. Tot aici puteti vedea si Obeliscul lui Domitian.

Piazza Navona din Roma Piazza Navona

Parasiti piata pe langa Fontana del Moro si veti ajunge la Corso Vittorrio Emanuele II, o strada mai mare. Daca mergeti in continuare pe aceasta strada, pe partea stanga veti gasi Area Sacra dell'Argentina, un sit arhelogic unde puteti vedea ruine din timpul Republicii Romane. Aceasta zona este foarte frumoasa mai ales seara cand este luminata.

Mergeti in continuare pe aceeasi strada pana cand veti da de Altare della Patria sau Monumento Nazionalle a Vittorio Emanuele II, un monument construit in onoarea primului rege al Italiei, dupa unificarea tarii. De pe acoperisul acestei cladiri se pot admira cele mai frumoase privelisti ale Romei.

Daca inca va mai ramane ceva timp, puteti merge sa vedeti si Piazza del Campidoglio, una dintre pietele cele mai frumoase din Roma, piata ce a fost proiectata de celebrul artist Michelangelo. In apropiere puteti gasi un restaurant sau daca nu sunteti prea obositi puteti merge sa beti ceva in Campo de' Fiori, una dintre cele mai pline de viata piete din Roma.

City break Roma: A doua zi, Vaticanul

Daca vizitati Roma in weekend, ar trebui sa dedicati ziua de sambata vizitarii Orasului Vatican deoarece duminica Muzeele Vaticanului sunt inchise, cu exceptia ultimei duminici din fiecare luna. Pentru a obtine maximul din timpul petrecut intr-un city break la Roma, ar trebui sa ajungeti in Vatican cel tarziu la ora 9 dimineata.

Cel mai usor se poate ajunge in Vatican cu metroul pana la statia Ottaviano. Dupa ce iesiti din statia de metrou mergeti pe strada cu acelasi nume pana cand ajungeti la Piata San Pietro. Dupa ce admirati aceasta piata superba, va puteti aseza la coada pentru a putea intra in Basilica Sfantul Petru, unul dintre cele mai importante lacasuri de cult din intreaga crestinatate.

Basilica San Pietro Podul Sant Angelo si Basilica San Pietro

Din interiorul Basilicii Sfantul Petru puteti urca pe acoperisul inalt de 136 metri, ceea ce merita cu siguranta fie si numai pentru privelistea superba ce poate fi admirata de sus. Urcarea pe acoperis poate fi putin obositoare mai ales daca alegeti sa urcati pe scari, insa vizitarea domului face parte din farmecul acestei atractii turistice.

Dupa ce va bucurati de privelistea oferita de domul Basilicii Sfantul Petru, puteti cobori si urma semnele spre Muzeele Vaticanului. Daca aveti noroc coada nu va fi prea mare si veti putea intra relativ repede. In interior veti gasi unele dintre cele mai renumite opere de arta din perioada renasterii si puteti petrece multe ore explorand colectiile expuse. Biletul de intrare include accesul in Capela Sixtina, capodopera lui Michelangelo si una dintre atractiile turistice ce trebuie vizitate macar o data in viata.

La finalul vizitei la Vatican, mergeti spre Via della Conciliazione din Piata Sfantul Petru. Pe aceasta strada se gaseste Castelul Sant Angelo si podul, Ponte Sant Angelo, un pod roman ce este considerat de multi drept unul dintre cele mai frumoase poduri din Roma. Castelul este astazi un muzeu ce merita cu sigurata a fi vizitat.

Castelul Sant Angelo Castelul Sant Angelo

Dincolo de pod urmati semnele spre Piazza Navona si Pantheon, pe care le puteti vizita daca nu ati facut-o cu o zi inainte.

Daca timpul va permite si inca nu s-a inserat, si doriti sa va relaxati un pic, va puteti indrepta spre Parcul Villa Borghese, unul dintre cele mai romantice parcuri din Roma. Aici puteti face o plimbare pe langa lacul din parc si puteti admira cladirile din incinta. In cazul in care calatoriti cu copii, cei mici se vor bucura cu siguranta de spatiul verde.

Odata cu lasarea serii nu este nimic mai bun de facut de sa rataciti pe strazile orasului pentru a admira spiritul plin de viata al acestui oras antic si arhitectura extraordinara. Iar daca nu ati avut timp sa vizitati Campo de' Fiori in ziua anterioara, puteti incerca sa savurati o bautura la una din terasele din zona.

City break Roma: A treia zi, Roma Imperiala

Daca sunteti fascinati de istorie atunci puteti lasa ce-i mai bun din city break-ul la Roma pentru ultima zi cand acest itinerariu va propune sa vizitati Forul Roman, Dealul Palatin si Coloseumul.

Pentru a ajunge la Coloseum, cel mai simplu o puteti face cu metroul si trebuie sa coborati la statia Colosseo. Statia de metrou e situata chiar langa acest veritabil stadion al Romei Antice asa ca imediat ce veti iesi de la mtrou veti putea vedea in fata ochilor aceasta minune a antichitatii si adevarata emblema a orasului.

Coloseumul din Roma Coloseumul este simbolul orasului si trebuie vizitat neaparat intr-un city break la Roma

Daca atunci cand ajungeti coada la intrare este foarte mare, puteti incerca sa vizitati Forul Roman si Dealul Palatin inainte. Biletul de intrare este unul combinat, asa ca veti putea intra in Coloseum fara a mai sta la coada.

Dupa vizitarea acestor atractii arheologice, mergeti spre dealul Capitolin, cea mai importanta dintre cele sapte coline ale Romei. Aici se afla Muzeele Capitoline. Cand ajungeti in Piazza del Campidoglio, proiectata si creata sub indrumarea lui Michelangelo, aveti grija sa nu ratati statuia lui Romulus si Remus ce se afla chiar langa piata si care nu este tocmai usor de gasit.

Urcati pe scarile Cordonata care duc spre Santa Maria in Cosmedin, unde se gaseste Boca della Verita. Dupa vizita la aceasta biserica, puteti traversa raul Tibru si veti ajunge in Trastevere, unul dintre cele mai incantatoare cartiere ale Romei. Atmosfera de aici este una autentic italiana, restaurantele sunt foarte bune si au preturi rezonabile. Puteti incheia periplul la Roma delectandu-va cu o inghetata in piata Santa Maria in Trastevere.

Daca zborul inapoi spre casa pleaca seara tarziu, poate aveti ocazia sa vizitati si ruinele de la Circus Maximus sau Termele lui Caracalla.

Stati mai mult de 2-3 zile in Roma? Daca nu e vorba doar de un city break, atunci va invitam sa verificati ce alte atractii tusitice sau muzee puteti vizita din lista completa de obiective turistice Roma. Capitala Italiei este un oras unic, impresionant si veti vedea ca veti incepe sa organizati urmatoarea vacanta inainte ca city break-ul in Roma sa ia sfarsit.