Palatul Ajuda din Lisabona


Palatul Ajuda din Lisabona este de o extravaganta debordanta. Desi constructia acestui palat nu a fost finalizata conform planului din cauza exilarii familiei regale in Brazilia, cauzata de invazia armatelor lui Napoleon, este totusi una dintre cele mai frumoase cladiri romantice din Europa.

Interiorul este bogat decorat cu mobila, tapiterii, statui si arta decorativa extravaganta. Toate acestea sunt rezultatul bogatiei fara margini din secolul 18 cand au fost descoperite diamante in Brazilia, colonie portugheza in acele vremuri.

Palatul Ajuda din Lisabona Palatul Ajuda din Lisabona

Notabile sunt tavanul din Gradina de Iarna care a fost un dar al Viceregelui din Egipt, Camera de Muzica si portelanurile sale pretioase, Camera de Bal si Camera Ambasadorilor. Cea mai impresionanta este insa Camera Tronului care ocupa de fapt toata aripa de sud a palatului. Camera in care se servea masa de seara este decorata cu candelabre de cristal, scaune invelite in matase si pe tavan exista fresce alegorice ce reprezinta nasterea Regelui Joao al VI-lea. Turistii vor remarca cu siguranta si colectia foarte interesanta de ceasuri raspandite prin tot palatul. Serviciul de masa este unul dintre putinele servicii de masa regale din Europa care mai sunt intacte.

La intrarea principala sunt 23 de statui din marmura, fiecare dintre ele reprezentand un atribut anume, cum ar fi generozitatea si gratitudinea. Tot aici exista si un monument dedicat Regelui Carlos. O turla a unei biserici mai poate fi admirata aici. Este tot ce a mai ramas din biserica daramata ce se numea biserica Nossa Senhora da Ajuda.

Adresa:
Largo da Ajuda, Belem.

Transport:
Tramvai - linia 18.

Preturi:
Accesul este gratuit cu Lisabona Card.

Orar:
10:00 - 17:00 (inchis miercuri)

Vizualizari: 548