Cheile Nerei si Baile Herculane

Am drumetit doua zile in Parcul Cheile Nerei: am facut la pas intreg traseul Podul Bei - Pastravarie - Lacul Ochiul Beiului - Cascadele Beusnitei, apoi La Tunele, iar a doua zi cam o treime din cheile propriu-zise.

Am fost multumita - desi in minoritate absoluta, restul turistilor fiind motorizati - ca am parcurs pe jos cei 5 km intre Podul Beiului si Pastravarie. Drumul e usor, si ar fi fost foarte placut prin padure, pe marginea apei, daca tantarii revigorati dupa zilele ploioase anterioare ar fi fost mai intelegatori. Am pornit cu teama de vipere - de la Herculane spre Caras, toata lumea si toate panourile te avertizeaza sa nu calci din greseala pe-o vipera. Si ne-am intors cu muscaturi de tantari, a caror agresivitate am putut-o tine in frau doar miscand sepcile permanent, ca pe evantaie…

Pana la Pastravarie, am admirat cascada La Vaioaga, copiii sau adolescentii care isi incercau temeritatea pe un trunchi cazut de-a curmezisul apei, dar in primul rand am admirat raul Bei: nu foarte adanc, navalnic sau linistit dupa il conducea albia, si foarte curat: se zareau pastravii zbenguindu-se, precum si pietricele de pe fundul apei. Iar aburul care se ridica, alb-albastrui in racoarea diminetii, filtrat de razele de soare care razbateau printre copaci, crea o atmosfera de basm…

Cascada La Vaioaga

Raul Bei

Lacul Ochiul Bei

La Pastravarie (unde se si campeaza) traseul auto se intrerupe si toata lumea o ia pe jos, spre multumirea mea J. Cascadele mici ale Beusnitei pregatesc intrarea catre Lacul Ochiul Beiului, mic si ireal, de o limpezime si un turcoaz mediteraneean. Apoi inca 15 minute si inca o cascada mica, si ajungi la punctul terminus, cascada principala a Beusnitei. Si retur.

Ne-am oprit la Pastravarie, unde am mancat zilnicul pastrav cu mamaliguta, de la un “bistrou la rulota”: un concept local, economic si super-eficient. Inutil sa explic ca, dupa urcus, efort si stresul alungarii tantarilor, a fost cel mai bun pastrav al excursiei… Eram atat de ostenita si dedicata activitatii mancatului, incat pentru o buna bucata de timp, am reusit sa ma izolez de exterior si sa ma retrag intr-un univers si timp al meu, in care nu ma gandeam la nimic, mancand…

Dupa o binemeritata pauza, si pentru ca eram in prima zi de munte, inca entuziasti si energici, iar pe lista de obiective figura si traseul “La Tunele”, am decis sa-l facem in aceeasi zi. Frumos traseul, spectaculos - desi usor - cu cele 7 tunele ale sale (ultimele 2 mai indepartate, dupa ce te desparti de Nera si strabati drumul taiat de romani in munte). Si inapoi la cazare, franti. Pensiunea Rockers’ Inn este un concept de boutique hotel organizat pe categorii de rock. Nou, curat, accesibil, este cred cel mai bun loc de gazduire in zona de acces in Cheile Nerei. Gazda era amabila si saritoare - mai ales cu clientii care lasa review-uri (am constatat de altfel ca toate gazdele noastre erau super-atente cu noi, cei veniti prin site-uri de rezervari online).

Cascada Mare a Beusnitei

Parcul Cheile Nerei - La Tunele

Parcul Cheile Nerei - La Tunele

A doua zi am pornit-o pe Cheile Nerei propriu-zise, spre Lacul Dracului. Stiam ca nu putem face tot traseul (de 8 ore dus), asa ca ne-am multumit cu cateva ore de plimbare (dus-intors): poiana de la Cantonul Damian (parasit si jalnic), superba plaja in miniatura de dinainte de trecatoarea La Carlige, cateva mici grote explorate cu lanterna, libelulele-fluturi cu toate nuantele de albastru si verde stralucitor, irizate in lumina. Si peste toate, privelistea Cheilor. Am realizat ca o varianta mai buna ar fi fost coborarea cu barca pneumatica pe Nera, de la Sopotul Nou la Podul Bei. Mai ales ca unul dintre popasurile accesibile “on river” era plaja micuta, ascunsa sub copacii umbrosi si privind spre peretele inalt. Ramane pe altadata.

Lacul, cascadele si raul Bei mi-au placut mult. Cheile propriu-zise - sau ce am apucat sa vad din ele - sunt frumoase, dar mi s-au parut similare cu alte trasee de acelasi gen. Nu as face drumul de la Bucuresti si inapoi doar pentru chei, in 3 zile. Ca parte a unei excursii mai lungi si combinate cu alte obiective, e foarte bine.

Cantonul La Damian

Cheile Nerei - Plaja

Parcul Cheile Nerei - Cascada Bigar

Am plecat din Sasca Montana / Cheile Nerei spre cascada Bigar. Nu ai cum s-o ratezi: multe masini oprite pe carosabil intr-o zona nepermisa, in curba; un panou care anunta Paralela 45; o poarta traditionala care permite accesul in rezervatie pentru 5 lei; turistii rezemati de balustrada de lemn, admirand cascada si doi catelusi prinsi intr-o lupta - joaca in mijlocul soselei, iti indicau fara echivoc ca e locul si momentul sa te opresti. Desi eram in august, fiind dupa o perioada cu multe ploi, cascada asemeni voalului miresei, era destul de bogata.

Baile Herculane

Am continuat drumul spre Baile Herculane, pentru innoptat. Gazda ne-a indrumat catre un restaurant care ne-a recomandat si preparat… tot pastrav! Sunt multe locuri de cazare bune sau foarte bune in Herculane, dupa toate gusturile si buzunarele. Gazda noastra de la Pensiunea Eden - o doamna foarte amabila - ne-a povestit despre cum a fost distrus patrimoniul statiunii Baile Herculane in cei 25 ani de la schimbarea de regim. Cele aflate ne-au contrariat si ne-au determinat sa vizitam orasul a doua zi, pe lumina. Mi-a facut rau ceea ce am vazut, insa suport durerea retrairii si reiau aici.

Day 3xD: daramat, distrus, dezolant. Acesta este orasul Baile Herculane de azi. Odinioara statiune balneara rezervata aristocratiei din imperiu si rivalizand cu nume celebre precum Karlovy Vary; accesibil tuturor - romani sau straini, cu mai putini sau mai multi bani - in vremea comunismului; orasul Baile Herculane, in zona sa istorica, centrala, este acum o ruina. Nenumarate pancarte ridicate recent pe bani europeni anunta obiectivul spre care privesti si te mahnesti. Foarte rar o cladire intretinuta sau renovata (ex. Hotelul Ferdinand). In rest: cladiri dezafectate, darapanate, cojite, cu decoratiunile stricate sau murdare. Locuri unde acum 25-30 ani oamenii se bucurau de bai termale, sau de relaxare, zac astazi in paragina. Hercules continua sa se pozeze cu copii si adulti, strajuind un oras care isi asteapta binefacatorul. Probabil cineva care sa il cumpere cu totul si sa-l salveze…

Baile Herculane

Statuia lui Hercule

Baile Imperiale Austriece - Interior

Am fost in Herculane cand eram foarte mica, pe la 10 ani. Desi nu retin ceva concret si nu-mi amintesc obiective turistice, ceva nedefinit si indescriptibil, precum o unda de aer, imi revine din memoria propriilor trairi sau din diapozitivele color pe care se priveam repetat: ceva diafan, de bun gust si foarte placut… Mi-as dori sa revad Baile Herculane peste niste ani si sa regasesc, macar partial, aerul de odinioara…

Articol din seria Oltenia si Cheile Nerei. Vezi aici intreaga succesiune de articole