Logo TVL.ro

Despre Paris | Istoric | Obiective turistice | Harta | Transport | Shopping | Poze | Cazare | Comentarii



Paris - Orasul Luminilor

Paris este capitala si cel mai mare oras al Frantei. Este impartit in doua de fluviul Sena - Malul Drept, in partea de nord a Parisului, si Malul Stang, in partea de sud. Orasul propriu-zis are o populatie de peste doua milioane de locuitori, dar zona metropolitana are peste 12 milioane de locuitori.

Vedere panoramica a Parisului
Vedere panoramica a Parisului

O asezare importanta timp de mai bine de doua milenii, Parisul de astazi este unul dintre cele mai importante centre culturale si de afaceri din lume iar influenta pe care o exercita in media, moda, stiinta, arta, divertisment si multe alte domenii contribuie impreuna la statutul pe care-l ocupa ca unul dintre cele mai importante orase de pe glob. Parisul ofera turistilor o multime de atractii, muzee si obiective turistice care se gasesc la tot pasul si de aceea pentru a vizita capitala Frantei, putina planificare nu strica. Parisul este impartit in arondismente, fiecare dintre aceste arondismente fiind unic in felul sau si fiecare avand cate ceva de oferit turistilor care viziteaza capitala Frantei.

fotgrafie Paris
Vedere aeriana a Parisului

Parisul, ca orice metropola importanta are un aeroport international foarte mare, acesta fiind Charles de Gaulle International Airport. Este situat in partea de nord est a orasului si reprezinta unul dintre cele mai importante aeroporturi de legatura ale continentului European. Este bine cunoscut pentru aglomeratia sa si confuzia pe care o poate crea in randul pasagerilor asa ca daca aveti zboruri de legatura lasati timp mai mare intre curse pentru transfer. Are trei terminale dintre care terminalul doi este de-a dreptul urias si divizat in doua sub-terminale. Pentru legaturi intre terminale exista un tren gratuit. In rest totul in acest aeroport este foarte scump, in special mancarea. Cel mai ieftin mod de a ajunge in Paris de la Charles de Gaulle este trenul RER. Trenurile pleaca la fiecare 7-8 minute iar biletele costa 8.4 €. Calatoria dureaza cam 35 de minute pana la statia Gare du Nord. Biletele pot fi cumparate de la casele de bilete sau de la automatele albastre (Billetterie Ile-de-France) cu monezi sau carti de credit.

Aeroportul Paris-Orly este al doilea aeroport din Paris si se afla in partea de sud-est a orasului. De la aeroport se poate ajunge in oras cam in 40 de minute cu ajutorul unor autobuze. Pretul biletului de autobuz este de 6 €. O alta optiune pentru a ajunge in Paris de la aeroport, este linia de autobuz 285 care ajunge la statia de metrou Villejuif - Louis Aragon (linia 7) in cam 15 minute. Aceasta linie de autobuz insa, opreste de mai multe ori pe drum si este destinata mai mult localnicilor care fac naveta, decat turistilor. Linia de autobuz pleaca de la nivelul -1 al aeroportului, iar pretul unui bilet este de 1.5 €.

Aeroportul Beauvais este situat la nord de Paris. Este un aeroport regional mai mic, folosit in special de cursele low-cost. De la Beauvais pleaca autobuze spre statia de metrou Porte Maillot care circula si la ore foarte matinale. Autobuzele pleaca la 20 de minute dupa fiecare aterizare a unui avion si cu cateva ore inainte de fiecare plecare. Calatoria spre Paris dureaza aproximativ o ora si pretul unui bilet costa 13 €. Pe langa transportul public, Air France opereaza curse de autobuz intre Charles de Gaulle si Paris ( 10-12 € ), intre Orly si Paris ( 7.5 € ) si intre cele doua aeroporturi ( 15 € ).

Odata ajunsi in Paris una dintre modalitatile cele mai bune de a va deplasa prin oras este Metroul. Parisul dispune de o excelenta retea de linii de metrou. Exista 16 magistrale de metrou (1-14, 3bis si 7bis). Metroul circula intre 5 dimineata si 12:30 noaptea (Sambata noaptea circula pana la 1:30).Magistrala 14 este complet automatizata si este numita Meteor.

Sfaturi turistice pentru vizitarea Parisului

Una din modalitatile de a vizita cat mai multe muzee si obiective turisitice din Paris, la un pret cat mai mic este Paris Museum Pass, un bilet pre-platit ce asigura acces la peste 70 de obiective turistice si muzee.

Exista 3 tipuri diferite de permise disponibile: de 2, 4 si 6 zile
Minorii nu au nevoie de permis si pot intra fara sa stea la coada impreuna cu un adult.
Include harta Parisului (strazi/metrou/autobuz).
Acces gratuit timp de 30 de zile la lectii de limba franceza.

Permis pt muzee in Paris valabil 2 zile 38,00 €
Permis pt muzee in Paris valabil 4 zile 59,00 €
Permis pt muzee in Paris valabil 6 zile 79,00 €

Cu permisul pt muzee in Paris, nu se mai platesc taxele de intrare in fiecare muzeu, nu se mai asteapta la coada pentru a intra si nu exista limita la numarul de vizite pe care vrei sa le faci intr-un muzeu.

Avantaje pentru detinatorii de permis pt muzee in Paris:
Intrare gratuita la toate expozitiile permanente - fara asteptare la coada. (Permisele nu includ intrarea la expozitiile temporare
Vizite nelimitate
Valabilitate nelimitata. Permisele pot fi folosite oricand dupa cumpararea lor, deci pot fi achizitionate cu mai mult timp in avans.

Sfaturi despre folosirea permiselor
Trebuie scris numele si prenumele detinatorului precum si data cand urmeaza sa fie folosit prima oara, pe spatele permisului.

Mai jos este o parte din lista muzeelor si obiectivelor turistice la care permisul asigura acces:

Din Paris:
Acvariul tropical din Porte Dorée, Arcul de Triumf, Centrul Pompidou, Muzeul National de Arte Asiatice - Guimet, Muzeul de Arta Decorativa, Muzeul Modei si Textilelor, Muzeul Publicitatii, Muzeul Nissim de Camondo, Muzeul de Arte si Meserii, Muzeul de Asistenta Publica - Spitalele din Paris, Muzeul din Cheiul Branly, Muzeul de Cinema, Muzeul Stiintelor si Industriei - La Villette, Conciergerie si Sfanta Capela, Muzeul National Eugène Delacroix, Muzeul Canalizarii din Paris, Muzeul Galliera, Muzeul modei din Paris, Muzeul Lumii Arabe, Muzeul Artei si Istoriei Iudaice, Muzeul Luvru, Muzeul National de Marina, Muzeul Monnaie, Muzeul Monumentelor Franceze, Muzeul Gustave Moreau, Muzeul National al Evului Mediu, Muzeul de Muzica, Cripta arheologica de la Notre-Dame, Turnurile de la Notre-Dame, Muzeul National l’Orangerie, Muzeul l’Ordre de la Libération, Muzeul d’Orsay, Pantheonul, Muzeul National Picasso, Muzeul Postei, Muzeul Rodin.

Din afara Parisului:
Muzeul Aerului si Spatiului, Muzeul National de Arheologie din Saint-Germain-en-Laye, Muzeul National de Ceramica din Sèvres, Abbaye royale de Chaalis - Muzeul Jacquemart-André, Muzeul si domeniul national de la Castelul Compiègne, Muzeul Condé - Castelul Chantilly, Muzeul Maurice Denis, Castelul Fontainebleau, Castelul Maisons-Laffitte, Castelul Pierrefonds, Muzeul National Port-Royal des Champs, Castelul Rambouillet, Muzeul National Renascentist - Castelul Ecouen, Catedrala Sfantul-Denis, Vila Savoy, Palatul Versailles in intregime inclusiv Trianon si gradinile, Castelul Vincennes.



Home // Cazare // Bilete Avion // Destinatii Turistice // Litoral Turcia // Litoral Bulgaria // Articole Turism // Contact

2008 - 2014 TVL.ro - Despre noi / Parteneri: Travel Guru | Travel Motion