Muzeul Metropolitan de Arta din New York


Cu peste doua milioane de opere de arta ce acopera o perioada de mii de ani, Muzeul Metropolitan de Arta din New York este unul dintre cele mai mari si prolifice muzee de arta din lume. De aceea ar trebui sa se regaseasca pe lista de obiective turistice ce trebuie vizitate de catre orice turist care paseste in metropola americana.

Muzeul Metropolitan de Arta din New York Muzeul Metropolitan de Arta din New York

Originile muzeului pot fi urmarite pana in Paris, cand in 1866, diplomatul si avocatul de succes John Jay a sugerat unui grup de oameni de afaceri americani ca ar trebui sa existe un muzeu national in America, similar celor din Europa. Intorsi in Statele Unite au creat un comitet condus de William Cullen Bryant care a pus piatra de temelie a Metropolitan Museum of Art. Noul muzeu s-a deschis in 1870 intr-o locatie temporara pe Fifth Avenue. O colectie aflata in proprietatea magnatului cailor ferate John Taylor Johnston a stat la baza muzeului si foarte rapid lucrurile au luat amploare. La numai un an de la inaugurare, muzeul a fost nevoit sa se mute in Douglas Mansion insa nici aici colectia tot mai mare, nu a mai incaput multa vreme. Responsabilii muzeului au achizitionat un teren langa Central Park - locul unde muzeul poate fi gasit si astazi. Cladirea initiala din locatia de langa Central Park este inca parte a complexului si a fost proiectata de Calvert Vaux si Jacob Mould in stil gotic renascentist. Vaux a participat si la proiectarea Central Park-ului alaturi de partenerul sau Frederick Law Olmsted. De cand a fost ridicata, cladirea a suferit modificari substantiale, cea mai importanta fiind fatada in stil beaux art care facut din imaginea muzeului una usor de recunoscut in intreaga lume. Fatada a fost proiectata de Richard Hunt si a fost finalizata in 1926. Hunt a proiectat is sala impresionanta de la intrarea in muzeu. 

Astazi, the Met, asa cum este numit Metropolitan Museum of Art din New York, are o lungime de 400 de metri si ocupa aproximativ doua sute de mii de metri patrati. Acest lucru arata la un calcul simplu ca muzeul si-a marit capacitatea de 20 de ori de la inaugurare pana acum.

Cele doua milioane de opere de arta de la Metropolitan Museum of Art sunt impartite in 22 de sectiuni impartite la randul lor in aproape 250 de camere. Printre cele mai interesante sectiuni ale muzeului se numara: Antichitati Grecesti si Romane, Antichitati Egiptene, Arta Europeana, Arta Americana, Arta Asiatica si Arta din Africa si Oceania.

Informatii despre vizita la Muzeul Metropolitan de Arta din New York

Transport:
Metrou: 86th Street (4,5,6)

Adresa:
1000 Fifth Avenue, New York

Preturi:
bilet intreg - 25.00 USD

Orar:
deschis zilnic de la 10:00 la 17:30. Vineri si sambata este deschis pana la 21:00. Inchis de Ziua Recunostintei, pe 25 decembrie, 1 ianuarie si in prima zi de luni din mai.

Vizualizari: 3251