Piata Boqueria din Barcelona


Mercat de la Boqueria (Piata Boqueria) este cea mai populara dintre numeroasele piete alimentare din Barcelona. Sala pietei de pe Rambla de Sant Josep atrage un numar impresionant de vizitatori, atat localnici si turisti. Asadar daca tot mergeti pe Rambla, merita sa intrati si in La Boqueria. Numele pietei provine probabil de la cuvantul "boc" care inseamna capra, deoarece carnea de capra a fost vanduta aici inca din secolul al 13-lea.

Mercat de la Boqueria Mercat de la Boqueria

Numele oficial al pietei alimentare este de Mercat de Sant Josep - Piata Saint Joseph -, nume ce face trimitere la manastirea Sant Josep, care a fost construita in acest loc in anul 1593 de ordinul religios carmelit. Acest ordin isi are originile pe Muntele Carmel din Palestina unde, in timpul cruciadelor, cativa pelerini s-au stabilit si au ridicat un lacas de cult inchinat Fecioarei Maria.

Un incendiu a distrus manastirea in anul 1835 si arhitectului catalan Josep Mas i Vila a transformat locul intr-o piateta in aer liber. Pana atunci vanzatorii ambulanti isi expuneau marfurile pe Rambla de Sant Josep, obstructionand de cele mai multe ori traficul. Noua piateta ce primise numele de Placa del Treball trebuia sa devina una dintre cele mai frumoase din Barcelona, urmand sa fie decorata cu fantani, gradini si arcade sprijinite pe coloane in stil ionic. Aceste planuri marete nu au prins niciodata viata in totalitate, insa cateva coloane si alte constructii ridicate ca parte a acestor planuri pot fi vazute si astazi.

In anul 1914 piateta a fost acoperita cu actuala hala din fier in stil Modernista. Poarta din fier forjat de langa Rambla este demna de remarcat, fiind decorata cu bucati de sticla colorata.

Hala pietei este una dintre cele mai pline de viata din toata Spania, cu peste doua sute de tarabe de unde se gasesc de vanzare orice fel de alimente proaspete de la peste si carne pana la legume si fructe. Unele tarabe au si mancaruri mai exotice - aici este locul unde puteti gusta gandaci sau viermi - in timp ce altele ofera turistilor bauturi racoritoare si diferite gustari ce pot fi luate la pachet. O experienta autentica este oferita de barurile tapas, unde puteti degusta mancaruri tipice spaniole si catalane stand in picioare.

Piata atrage multi oameni, atat localnici care vin sa-si cumpere alimentele de zi cu zi dar si turistii care cauta ceva gustos si sanatos de mancare. Exista aici aproape intotdeauna o multime foarte mare si foarte plina de viata, dar daca doriti sa evitati pe cat posibil aglomeratia, cel mai bine este sa vizitati piata dimineata devreme.

Adresa:
La Rambla nr. 91, Barcelona.

Transport:
Metrou: Liceu (L3).

Vizualizari: 4184