Hydropolis Hotel Dubai, primul hotel subacvatic din lume.


Aflat in constructie in Dubai, Hydropolis va fi primul hotel de lux din lume aflat in intregime sub apa. Hotelul va fi compus din trei elemente principale. Zona de sosire, unde oaspetii vor fi primiti, tunelul conector prin care turistii vor fi transportati cu ajutorul unui tren in zona principala a hotelului si cele 220 de apartamente din complexul de lux subacvatic. Este unul dintre cele mai mari proiecte aflate in constructie in lume si acopera o zona de cca 260 de hectare.

Hydropolis Hotel, hotel subacvatic Dubai
Hydropolis Hotel, hotel subacvatic Dubai

Finalizarea constructiei subacvatice ce are un cost de peste 400 de milioane de euro era programata pentru 2006 dar s-au inregistrat unele intarzieri, iar acum se spera ca hotelul va fi inaugurat in 2009. In constructia complexului au fost introduse o serie de inovatii care au facut ca hotelul sa fie mult mai futurist decat in planurile originale. Este intr-adevar un complex hotelier demn de romanele lui Jules Verne.

Exista foarte putine locuri in lume unde un vis atat de grandios putea fi pus in aplicare. Marea majoritate a minunilor arhitectonice ale lumii moderne se materializeaza in Dubai, precum un miraj splendid ce se ridica dintre dunele desertului. Deja am ajuns sa ne asteptam ca orice proiect curajos sau futurist sa fie pus in aplicare in Orientul Mijlociu si mai ales in Dubai. De aceea si acest proiect nu putea fi pus in aplicare decat tot aici, unde exista o mentalitate foarte deschisa si avangardista.

Hydropolis Hotel, hotel subacvatic Dubai
Hydropolis Hotel, hotel subacvatic Dubai

Terenul pe care este contruit hotelul Hydropolis din Dubai apartine Altetei Sale Regale Seicul Mohammed Bin Rashid Al Maktoum, Printul Incoronat al Dubaiului si este ultima proprietate neexploatata a acestuia. Desi proiectul pare ireal, rata de succes a Seicului Mohammed cand vine vorba de astfel de proiecte curajoase nu poate decat sa dea incredere ca stiintifico-fantasticul poate deveni realitate. Cu ajutorul sau, mai multe companii au fost cooptate pentru a porni acest proiect fenomenal, iar acum peste 150 de firme sunt implicate.

Hydropolis Hotel, hotel subacvatic Dubai
Hydropolis Hotel, hotel subacvatic Dubai

Hotelul Hydropolis reproduce organismul uman intr-un design arhitectural. Exista o analogie directa intre arhitectura complexului si fiziologia umana. Forma generala este a cifrei opt inscrisa intr-un cerc. Spatiile ramase in structura sunt folosite ca zone functionale cum ar fi restaurante, baruri, sali de conferinte si unele apartamente tematice.

Complexul subacvatic promite sa fie atat un obiectiv turistic propriu zis dar si un concept nou arhitectural. Oamenii au acceptat existenta apei insa nu au ajuns nici pe departe sa aprecieze cu adevarat semnificatia ei. Oamenii risipesc apa, se duc sa inoate in ea si in general o privesc ca atare. Fondatorii acestui proiect curajos sustin ca oamenii ar putea trai sub apa fara probleme. Ar putea produce energie, rezerve de hrana si tot ce este necesar vietii. Pe langa scopul pur comercial al complexului, proiectul are astfel si o latura educativa care doreste sa arate oamenilor importanta ce o poate avea apa in viata lor.

Cum era si de asteptat intr-un astfel de loc, finisajele vor fi inspirate din lumea marina. Cinematografele vor prezenta filme cu teme predominant acvatice. Va exista si un complex „Lumea Oceanelor” care ii va invata pe cei mici despre marile si oaceanele lumii dar ii va si distra copios. Proprietarii hotelului doresc sa arate celor care nu fac scufundari sau nu inoata in ocean, linistea si pacea lumii subacvatice. Se preconizeaza peste 3000 de vizitatori zilnic pe langa oaspetii hotelului.

Fondatorii acestui proiect grandios doresc de asemenea sa traga un semnal de alarma asupra faptului ca omenirea, pe langa ca nu profita mai deloc de tot ce ofera marile si oceanele, distruge sistematic aceasta lume subacvatica.

Proprietarii si dezvoltatorii hotelului sunt convinsi ca proiectul lor va crea un precedent ce va fi urmat de multi alti investitori. Principalele companii implicate pun acum la cale dezvoltarea unui lant de hoteluri subacvatice in noua tari din intreaga lume.

Articole turism